sebant.ro

Actul 1.
Scena 1.
Cu cateva zile inainte de 9 mai 2016. Birou corporatist. Minimalist. Un pic haos. Doar un pic. Proiectul nr.1 in praf si pulbere. Business trip pentru germania in pregatire. Scopul: tribologic. Langa laptop un flacon de vaselina. Plecarea in 9 mai. Hotelurile in Nuremberg overbooked. Cazare asigurata la 20km distanta. Foarte “cozi” la un gasthaus, adica la un fel de pensiune.

Scena 2.

8 mai 2016. Cu o zi inainte de ziua de 9 mai 2016. Mansarda etaj 5-6. Dormitor. Mobila obisnuita de bloc. Un pic dezordine. Doar un pic. Muci, frisoane / ceaiuri, paracetamoale. Personajul principal al scenetei este racit.

Actul 2
Scena 1.

9 mai 2016. Cu mucii pana la pamant, personajul principal impacheteaza bagajul. Mansarda. Living. Un pic de deranj. Doar un pic. Desi e 9 mai ora 9 adica foarte tarziu, in loc sa fie deja la birou, personajul principal (prescurtat de acum inainte PP) calca camasi…scuzati cacofonia.
Scena 2.

Calea poplacii. Renault Megane. Un pic de trafic. Doar un pic. Un BMW ii sare in fata lui PP. Reamintesc PP era in intarziere deja de la scena precedenta. Viteza maxima legala in Sibiu 50km/h. Viteza medie BMW 30km/h. Pe Maramuresului, PP incearca sa depaseasca dar se razgandeste.
Scena 3.

Acelasi decor. Str Alba Iulia. Doua benzi. PP depaseste voiniceste BMW. Viteza la bord: 70km/h. Un pic cam mare pentru oras. Doar un pic. Suficienta pentru agentul principal din benzinaria Aral care ii face primul cadou de ziua lui PP: doar avertisment si 2 puncte de penalizare.

Actul 3
Scena 1.

Aeroport Viena. Poarta A41. Avionul de legatura intarzie un pic. Doar un pic. 2 ore. Pe langa cele 4 pe care oricum trebuia sa le astept, nu mai conteaza. De la info point suntem instiintati insa ca noua ora de imbarcare este doar… “estimated time”. Nu ma asteptam la atat relativism stiintific in raspunsul Zvetlanei. Asa o chema pe pe cea de la info point.
Scena 2.

Acelasi decor. Un pic de vanzoleala. Doar un pic. Se schimba poarta de imbarcare. PP nu stie, pentru ca PP este intr-o cafenea,  resemnat, savurand un sandvish, un apfelschorle si un zitronetarte. Meniu de sarbatoare.
Scena 3.

Inapoi la poarta A41. Pustiu. Complet pustiu. Doar Zvetlana vorbeste la  telefon intr-o “hoch ruso-deutch”. Termina convorbirea. PP afla noua poarta de imbarcare. C15.

Actul 4.
Scena 1.

Poarta C15. PP isi da seama ca in ritmul asta familia Wild de la gasthaus s-ar putea sa doarma la ora la care va ajunge sa faca check-in. Asadar panica. Doar un pic. PP suna la fam. Wild. Convorbirea este bilingva. Familia Wild, el si ea, nu inteleg deloc engleza si in total vocabularul lor probabil insumeaza 3-4 expresii holywoodiene gen: “I love you”, “I’m sorry” si “fuck you”. Nici una utila in discutia cu PP. PP la randul lui nu are in vocabularul nemtzesc decat un singur cuvant: “shaise”. Foarte potrivit situatiei, dar riscant, avand in vedere ca probabil ar fi ajuns sa doarma prin gara sau aeroport.
Scena 2.

Aceeasi poarta. Hans. Personaj bilingv: austriacoenglez. Amabil. Un pic amabil. Intelege situatia. Hans urmeaza instructiunile lui PP si vorbeste cu familia Wild.  Din austriaca in germana, inapoi in austriaca, tradus in engleza si, efectiv la nivelul cortexului, compilat in romana, PP intelege concluzia: cheia, floare, ghiveci, sub, stanga, masina, alba, zimmer, 17, “sanchiu”.
Scena 3.

Idem scena 2. De data asta PP realizeaza cu 5 minute inainte de decolare ca aeroporrul din Nuremberg e mic si dupa ce cauta pe internet afla si i se confirma ca biroul Avis inchide la o ora anterioara aterizarii lui PP. Asadar panica din nou. Un pic de panica. PP suna la Avis. Robotul bilingv raspunde mai intai in germana. Imbarcarea incepuse. Dupa epuizarea meniului in germana, robotul schimba pe engleza. PP apasa tasta 1 desemnata sa rezolve problemele cu rezervarile. Robotul nemtzesc raspunde, dar uita sa faca legatura celui englez si foarte nepoliticos inchide telefonul.
Scena 4.

Tunelul de imbarcare. Foarte rabdator si cu stapanire de sine. Un pic de foarte rabdator si cu un pic de stapanire de sine. PP suna din nou la robot. Asculta poezia nemtzeasca si inca o data pe cea englezeasca ca sa afle cum poate intra, apasand tasta 4, in legatura cu ceea, ce spera PP, sa fie un operator uman, care in 5 minute pana cand dispozitivele electronice trebuiau trecute in flying mode, asadar un operator uman, care sa il rezolve cu masina. Operatorul uman nu raspunde pentru ca operatorul uman are program in fiecare zi intre 9am si 9pm.
Scena 5.

PP e deja pe scaun in avion. Inspirat. Un pic inspirat. PP a mai gasit un numar de tel de la biroul Avis din Nuremberg. Suna. Doar suna. Ca nu raspunde nimeni. Inchide. Se aseaza si se pregateste sa treaca telefonul in modul flying. Stop. Telefonul suna. Numar de Germania? Cine sa fie? Zvetlana?  Familia Wild? Hans? Robotul Avis? Nu. Este Avis Nuremberg. Stie ca voi intarzia si stupoare, Avis Nuremberg este dispus sa astepte peste program un calator jegos roman, al carui bunic in al doilea razboi mondial, la 23 august fix, a intors armele impotriva bunicului lui si poate l-a si impuscat mortal. Bineinteles, nu inainte ca acesta sa fi procreat, ca altfel scena aceasta ar fi avut alt protagonist in rolul functionarului de la biroul Avis din Nuremberg. In rolul PP as fi fost tot eu, iar ziua de
9 mai, ziua victoriei, ar fi ramas de asemenea neschimbata.

Actul 5. Ultimul.
Scena 1.

10 mai. Devreme in noapte. In fata gasthaus fam. Wild. Fam. Wild si oaspetii dorm dusi. Ultimul oaspete sosit, PP, orbecaie cu lanterna de la iPhone-ul cu bateria pe terminate dupa ghiveci, stanga, floare, cheie, masina, alba. Reia procesul identic si neschimbat pe dreapta. Apoi schimba pe rand ghiveci cu jardiniere, presh, bolovan; stanga cu dreapta, fata, spate, sus, jos; floare cu buruiana; cheie cu card; masina cu dubitza; alba cu rogvaiv. Rezultatul dupa 20 de minute e unul singur. I’m fucked. Un pic fucked. Concluzia: Hans e un bou. Zvetlana o bolshevica dizgratioasa. Ala de la Avis un neo-nazist skin-head. Fam Wild cu vaca. Merita sa ii sun, sa ii trezesc, sa folosim cuvintele pe care le stim din limbile de circulatie internationala pe care le stim, numai sa-mi deschida sa ma culc si eu ca tot omul.
Scena 2.

Sun. Aud telefonul fam. Will de la receptie sunand. Intra robitul. Un pic. Ca ii inchid in nas. Mai sun o data. Exasperat. Un pic exasperat. Raspunde o voce suava. Aveam sa aflu ca e probabil fiica fam. Wild. Stie engleza. E clar ca stie si sa injure ca am trezit-o dar e amabila. Ma clarifica. In procesul de cautare trebuie sa schimb “sub ghiceci” cu “in ghiveci”.  Masina alba nu e un indiciu relevant. Gasesc cheia.
Scena 3. Ultima

E clar, city quest-ul de ziua mea e pe cale sa se incheie. Apoteotic. Ce se mai poate intampla. Am uitat deja ca sunt racit. Ignor faptul ca urechea stanga nu s-a depresurizat. Ii iert pe politzistii de la circulatie. Mi-au devnit intre timp simpatici. Hans: un mare om mare caracter. N-am pierdut avionul. Fam Wild foarte primitoare. Fiica lor asemenea. Zvetlana de mare ajutor in haosul din aeroport. Am nimerit portile. Robotul de la Avis merita o bere. Operatorul de la Avis somn usor. Functionarul de la Avis incredibil de intelegator. Deci ce se mai poate interpune intre PP si pat la 1 noaptea, dupa ce PP are cheia de la camera si se afla in hotel. Un mic amanunt. Pana la pat, PP cu cheia in mana trebuie sa gaseasca usa. Cu numarul 17. Urmarind semnele – dreapta camerele 1-6, in sus 7-16 – bunul simt ii spune lui PP ca 17 vine dupa 16. Dar PP e inginer inchistat in standarde si procese. Intr-un hotel, 17 nu vine dupa 16. Nu e
nici in pod (unde n-aveam voie sa intru) nici in restaurant, nuci in buda de la femei nuci in cea de la barbati. Camera 17 nu este nici in spatele receptiei, nici in biroul din spatele receptiei. Nu este nici in debara si nici in spatiul tehnic. Camera 17 nu este nici in camera 10 care avea cheia in usa si usa foarte tentant de intredeschisa. Pentru cine nu stie, dupa alte 20 de minute de bantuit printr-un hotel, aparent pustiu, ca intr-un film de groaza, camera 17 vine inainte de 18, si ambele sunt in beci. 2 metri underground.

Am zis.

La multi ani! Sebant