de: Sebastian Olteanu si Catrinel Ioan
martie-mai 2007
Motto: Linistea a fost inventata pentru urechi si rasul pentru plans
eu – “-Avem 9 scaune in camera si nu le simtim prezenta”. Crezi ca ele ne simt pe noi?
tu – Pe noi, adica pe mine si pe tine? Sau asa in general… pe oameni?
eu – Asa…acum sa dam vina pe bietele scaune! Pai, daca noi, oamenii, fapturile astea bipedo-paroase, nu le simtim pe ele deloc, niciodata…cum ai vrea ca ele sa ne simta pe noi doi (I mean you and me…) sau oamenii in general! E o absurditate! Si ca veni vorba…nu crezi ca ar trebui sa avem putina consideratie pentru scaune? Daca stau sa ma gandesc ne sunt superioare. Au 4 picioare, nu doua ca noi, si, in plus, nu au deloc par. Sunt si mai confortabile, traiesc si mai mult, si, ce e cel mai
important…in majoritatea timpului ELE TAC!!! Intelegi? TAC.
tu – Despre ce vina vorbesti? Eu nu dau vina pe nimeni. Si la urma urmelor tu ai intrebat daca ele ne simt pe noi. Dar daca tot ai deschis subiectul, patru picioare si par deloc nu te fac superior. Miriapodul are mult mai multe picioare si de multe ori e chel, dar asta nu il face un mic Einstein. Nu e mai destept decat un fir de iarba. Si ce daca scaunele TAC. Ai ceva impotriva celor care vorbesc si isi exprima gandurile prin vorbe. Chiar crezi ca tacerea e de aur? Ma enervezi. Eu zic ca asta este atuul nostru, al oamenilor: comunicarea. Ceea ce nu as putea insa spune in cazul nostru chiar acum. Ma enervezi!!!
eu – si tu ma enervezi. ( ea ii scoate limba, se intoarce cu spatele si isi pune mainile in san; el face exact acelasi gest si apoi ii arata degetul pe la spate)…(apoi, ea, cu o ureche ciulita catre un scaun...) Hei…aud ceva…pssst! Aud ceva…
tu – (ignorand psst-ul se aprinde si creste tonalitatea vocii dar nu foarte mult si mai degraba in lehamite decat nervos) Eu cu ce te enervez? Ce te enerveaza? Ce pana-pielii-puilor mei ai?
eu – (ea se uita cu privire superioara si in sictir) ti sratuc ciufoc voidtoc. bozmeg – adica in traducere libera, dragul meu: de acolo de la tine din balarii nu se vede ce ma enerveaza pe mine, nu? …(tac amandoi cateva secunde).(apoi ea trece brusc la alta stare, aproape ca plange) Auzi, pe tine chiar nu te intereseaza scaunul asta care incearca sa zica ceva? Voi, barbatii, chiar nu auziti nimic niciodata?
tu – Eu nu aud nimic. Nu stiu despre ce vorbesti. Si apoi unde s-a mai pomenit scaun care sa vorbeasca? Scaunele nu vorbesc. Dulapurile nu vorbesc. Mesele nu vorbesc. Nici covoarele, nici ferestrele, nici lustra, nici farfuriile, ascutitorile sau lingurile. Trebuie sa fii mult mai mult decat un scaun ca sa vorbesti. In sfarsit, si ce incearca sa ne spuna scaunul? Sau mai bine zis ce ti se pare tie ca auzi?
eu – Of…Mai, baiatule…cat de balivernos vorbesti! Se vede prea bine ca habar nu ai! Pai, daca tu nu auzi, asta nu inseamna ca ele nu vorbesc, ca nu rad, ca nu plang, ca nu urla de fericire sau nebunie, ca nu scrasnesc din toate incheieturile, si din toate cuiele, ca nu li se excita tesuturile lor de scaune, si ca nu ar scuipa cu clei daca ar putea de fiecare data cand ii tine cineva sub papuc…cand de fapt se stie ca
ar trebui tinuti sub alta parte anatomica…Ei bine, surpriza, dragul meu! Scaunele vorbesc! Nu atat de mult ca noi dar o fac, si inca bine, frumos, literar si fara greseli! Si ca sa iti dau un exemplu: Ieri s-a intors Luca de la serviciu pissed off din cauza sefului nazist, si s-a trantit pe scaunul asta. Dupa ce a tras o buna portie de plans…ghici ce i-a spus scaunul…i-a zis: “Auzi, dupa dezastrele de la Auschwitz, tu abia acum te-ai gandit sa plangi?”
tu – In primul rand ca sa o iau pe rand cu filosofiile tale (un pic sarcastic) din punctul meu de vedere un scaun care vorbeste, dar pe care eu nu il aud se cheama ca nu vorbeste. Degeaba vorbesti daca nu esti si auzit. Si degeaba esti auzit daca nu esti inteles sau ascultat. Si inca si mai mult, degeaba vorbesti daca nu vorbesti la timpul potrivit. Si dovada cea mai clara este chiar exemplul tau. Degeaba scaunul i-a atras atentia lui Luca dupa Genocid. Trebuia sa ii spuna inainte. Poate avea efect. Dupa ce ai omorat jumatate de planeta fara nici un rost, degeaba mai plangi. Deci ca sa concluzionez, exemplul tau este cat se poate de prost.
eu – Pai, bineinteles! Iar sa dam vina pe saracele scaune! Gata, acum ele sunt raspunzatoare de al 2-lea razboi mondial, ele au ucis atatia oameni nevinovati la Auschwitz, si probabil ele or sa porneasca si cel de-al treilea Razboi Mondial. Dupa parerea ta, scunele ascund secretele omenirii si le folosesc importiva oamenilor. Le folosesc slabiciunile, ca apoi sa ii distruga. Ei bine, te inseli! Cu felul lor intelept de a fi reusesc sa preintampine dezastre, sa atraga atentia oamenilor despre tampeniile pe care le fac!
tu – Pai tocmai asta incerc sa iti spun, dar vad ca nu prea pricepi. O tii pe a ta. Tu zici ca prin felul lor intelept reusesc sa preintampine dezastre. Daca ar fi fost asa de istete atunci il anuntau pe Luca asta al tau la timpul potrivit despre Auschwitz. Intelegi? La timpul potrivit. Asta este cuvantul cheie. Din punctul meu de vedere nu mai avem ce discuta pe tema asta. Si ma mir ca m-am lasat antrenat intr-o asa discutie absurda. Tu nu intelegi ca scaunele nu pot vorbi. Sunt mute. Nu gandesc. Intelege odata si nu mai insista prosteste.
eu – Bine. (face un gest in semn de sila, apoi se uita la scaun, il atinge usurel, apoi se uita iar la “tu”.) Ti-e foame? (apoi grabeste ritmul vocii, devine agitata…nu asteapta raspunsul lui “tu” ) Mi-e o foame metafizica. As manca orez cu muraturi de ciuperci, cu garnitura tot de ciuperci …cu porumb si cu putin orez fiert in punga…Uau, asa ca la Luca acasa. (Luca este personajul misterios, pe care “tu” nu il cunoaste personal, de care tot aude vorbindu-se. In viata lui “eu” Luca este un exemplu, un gen de Guru…Luca e numele lui Husi in romanul meu)
tu – In sfarsit credeam ca nu mai intrebi. (se apropie de “eu” si o pupa) Hai sa lasam prostiile si hai in bucatarie sa mancam sa mancam. (merg in alta incapere, bucataria, se pare. Aici, cei doi trebuie sa simuleze o placare in alta incapere) Sper ca avem paine ca azi dimineata am uitat sa cumpar. (“tu” se apuca agitat sa caute prin dulapuri) Fuck. A expirat. Dar nu s-a stricat. Poate daca o prajim un pic, o sa fie buna.
eu – Daaaa. Si putem pune un strat de orez, unul de paine prajita, unul de orez, unul de paine prajita, unul de orez, unul de pane prajita, unul de orez….unul de paine prajita…hm… yumicus.
tu – Si ciupercile? Si porumbul?
eu – Si ciupercile si porumbul. Deci: un strat de paine prajita, un strat de orez, unul de ciuperci, unul de porumb, un strat de paine prajita, unul de orez, unul de ciuperci, unul de porumb, un strat de paine prajita, unul de orez, unul de ciuperci, unul de porumb, un strat de paine prajita, unul de orez, unul de ciuperci, unul de porumb…exact in ordinea asta. hm?
tu – Bine ca esti tu desteapta. Vrei sa te ajut sau…
eu – (Cuprinsa de un sentiment de iubire, incearca o declaratie de dragoste neobisnuita): Tu esti copilotul inimii mele, esti tamponul meu cultural, esti copacul meu verde miercuriciuchian, esti gorgobelosul meu, esti floricica portocalie de pe ciorapelul meu, esti gulerul meu kaki! Voi gati pentru tine singura, fara nici un ajutor…asa cum ar gati Luca!
tu – Aaaaaaaaaaaalo! :))))))) Ce-ai patit? :)))))) (rade cu pofta :)))) apoi schimba brusc registrul) Vad ca ti-a trecut. Ce ciudate mai sunteti si voi femeile. Sucite si imprevizibile ca vremea. Azi ploua, maine e canicula. La fel si tu: cand vorbesti de lucruri serioase, cand te prostesti. Hai sa mancam.
eu – (se aseaza la o masa imaginara, si incep sa infulece) Hmmmmm, ce bun e….sunt o bucatareasa desavarsita. Uuuu, uite ce burta am (ii arata 3 colaci de burta lui “tu”)
tu – (se intoarce spre public si face semnul de “e nebuna” dupa care i se adreseaza lui “eu”) Ce-ai patit femeie? Mai intai auzi scaunele vorbind si acum te-ai asezat la o masa imaginara? Tu ai o mica problema cu mobile asa-i? Ne stim de o viata si nu am observat chestia asta. Daca stiam de la bun inceput ma gandeam de doua ori inainte sa ne casatorim. Acum e cam tarziu. (se intoarce din nou spre public si repeta semnul de “e nebuna”)
eu – (calma, cu ochi blanzi, indragostita ca in prima zi) Spune-mi ca si burta mea e imaginara! (pe urma ganditoare) Auzi, cred ca ar trebui sa imi faci un tabel cu lucruri imaginare si “ne-imaginare” in viata mea! Serios! Tu, de exemplu, in ce coloana te-ai incadra?
tu – In coloana de infometati!
eu – tocmai de aceea te servesc din mancarea mea! Hai, gusta…Hmmm, Yamicus…e absolut delicios! (“eu” ii da lui “tu” sa guste din mancarea imaginara, cu zambetul pe buze si cu gura plina, mestecand ceva imaginar cu pofta)
tu – (tu se uita chioras la eu si apoi se intoarce catre public si repeta semnul de “e nebuna”)
eu – (mestecand) o sa iti para rau ca nu ai mancat din mancarea asta delicioasa. Cand o sa vrei, nici nu o sa mai gasesti. Fiind o mancare imaginara, poate fi ce vrei tu. Eu de exemplu mananc, asa cum ti-am zis toast cu ciuperci, cu orez si cu porumb. Tu, de exemplu poti sa mananci Gordon Bleu cu Somon Fume si cu fructe de mare! depinde ce mancare imaginara stii si vrei sa gatesti. Eu iti pot oferi doar ce mananc si eu. Nu de alta, dar nu vreau sa gatesc altceva. Nu ca nu stiu, dar nu vreau. Odata, de mult, am gatit o lasagnia imaginara….o nebunie. A mancat Luca cu o pofta!
tu – Vrei sa ne jucam de-a imaginatia? Vrei sa stii ce imi imaginez eu? Eu nu imi imaginez mancaruri. Nu ma pot hrani cu asa ceva. Nu imi tine de foame. Asa cum nu imi ajuta cu nimic sa imi imaginez ca fac sex sau ca sunt bogat. In realitate tot abstinent si sarac sunt. Dar imi imaginez ca pot la un moment dat sa deslusesc misterele Universului si ca acest lucru imi va da sens vietii. Poate sunt prea pretentios si ma scuzi ca nu imi imaginez mancaruri fictive. Mai bine, hai sa gatim si sa imi potolesc si eu foamea. Cat e ceasul? Fuck, ce tarziu e!
eu – Pai…cum vrei. Io m-am cam saturat, dar daca vrei te ajut…
tu – Deci sa inteleg ca tu te-ai saturat si nu mai vrei sa mananci? Cum te-ai saturat daca nu ai mancat, de fapt, nimic. Nu mai incerca sa faci pe grozava, ca tu te hranesti spiritual, ca nu tine. Ce, te crezi vreun Guru Mic?! Afla ca si un Guru mai mananca din cand in cand. Nimeni nu poate functiona fara sa manance. A te hrani spiritual inseamna altceva, nu sa te prefaci ca mananci. Lasa, nu trebuie sa ma ajuti. Imi comand o Pizza si mie imi ajunge. Banuiesc ca tu nu vrei. (se apuca si cauta in Pagini aurii un nr. de telefon de la o pizzerie)
eu – (brusc, cade pe ganduri; si fixeaza privirea intr-un punct si spune) Guru mananca ciorba de burta, Guru mananca ciorba de pui, Guru mananca ciorba de zarzavat…Asta e. Fiecare mananca ce vrea si ce ii e pofta. Ce mananci, asta esti. Mananci ciorba, esti ciorba, mananci pizza, esti pizza. Un castravete bea apa, este apa! Azi, eu mananc mancare imaginara ca sa am imaginatie, ca sa vad si alte lumi. Stii, cateodata e asa de plictisitor in lumea asta.
tu – Plictisitor? E plictisitor doar daca esti tu lipsit de imaginatie si fara viata. Lumea e plictisitoare doar daca…. auzi, de fapt la ce te referi cand zici “lumea”: la Pamant, la oameni, la natura, la viata… sau la mancare?
eu – Tu chiar crezi ca eu traiesc ca sa mananc? Lumea mea e mult mai mare decat un bol cu salata, sau cu orez. Lumea mea e atat de mare, incat cel mai mare urias din povesti ar face febra musculara strabatand-o de la un capat la altul. Dar tu, oricum, nu o sa o vizitezi pentru ca nu vrei, pentru ca nu crezi in ea… (incepe si se smiorcaie…aproape ca plange)
tu – Pai, eu nu pot sa cred in lumea ta. Fiecare are lumea lui. O vaca are lumea ei. Scaunele au lumea lor. Eu am lumea mea. Tu… a ta. Si fiecare crede in ce vrea.
eu – Auzi, tu ce iubesti cel mai mult pe lumea asta? Sau pe lumea aia, sau pe lume in general…cum vrei tu. Ce iubesti cel mai mult?
tu – Hm. Nu stiu, nu m-am gandit. E prea filozofic pentru mine. Nu iti pot raspunde asa simplu. Sunt multe lucruri pe care le iubesc in mod diferit si nu pot sa le clasific din punctul de vedere al importantei. Nu pot sa iti raspund. Sorry. Ar fi aiurea sa iti zic ca imi iubesc sotia, motocicleta sau bomboanele alea mici portocalii si galbene in pungi transparente de la alimentara de vis-a vis. Stii de care vorbesc? Alea cu un leu 90. Ce bune si dulci sunt! Pacat ca sunt pline de E-uri ca altfel as manca dimineata, la pranz si seara 🙂
eu – Mie imi place ciocolata in forma de veverita. Stii de ce?
tu – Pentru ca are gust de alone!
eu – (ntr-un acces exagerat de bucurie) Da. Da. Da. Da. Da. Stiam ca ai sa stii! Si stiu ca tie iti plac bombonelele portocalii ca au culoarea rasaritului de soare!
tu:- Apusului!
eu – (brusc suparata) Apusului, fi’r-ar sa fie! Stiam ca apusului. Stiam, stiam! Cum am putut sa uit?! Cum am putut sa uit?…Cum stateam noi sub salcia ungureasca si mancam bomboane albe de la alimentara de vis-a vis… Si pentru ca apusul era infiorator de portocaliu, am hotarat sa mancam numai bombonele portocalii. Cum am putut sa uit? Ma ierti?
tu – Auzi, las-o balta. Eram sigur ca fiecare o sa isi aminteasca din acea zi altceva. Tu de bomboane si eu de apus. Nici nu mai trebuie sa adaug nimic. Chestia asta vorbeste de la sine. Ia o bomboana (si ii intinde o punga de bomboane portocalii si galbene marca Daily din Real.)
eu – (lasa capul in jos, asa, rusinata, si ia o bomboana, apoi inca una, inca una, si il tot tine pe “tu” cu mana intinsa.Ttu se plictiseste si incepe sa bata din picior. “eu” tot ia cate o bomboana si tot ia, si incpe si ea sa bata din picior. Bat amandoi sacadat, si apoi isi gasesc un ritm comun…totul se petrece fara cuvinte. Din fundal se aude Safri Duo. Li se intalnesc privirile, ei bat in continuare ritmul, si asculta tobele. Apoi “eu” spune ciulindu-si urechea, desi zgomotul e foarte puternic): Auzi?
tu – (urland) Ce sa aud? Tobele sau scartaitul ala al scaunelor. (in melodia din fundal nu trebuie sa fie nici un scartait 🙂
eu – (zambind, curiosa, mirata) Scaunele…scaunele…le auzi si tu! Le auzi!
tu – Nu le aud, dar eram sigura ca tu asta auzi. Dar tobele, tobele le auzi?
eu – Care tobe?
tu – Alea care se aud printre scartaiturile scaunelor!
eu – Tobele pe care le auzi tu, printre scartaiturile scaunelor pe care le aud eu. Asta vrei sa spui. Ok, poti, sa imi arati, te rog cum fac tobele? Eu, pur si simplu nu le aud. Nu stiu ce am, dar nu le aud.
tu – Pai daca ai tacea le-ai auzi. Uite asa fac (si ia o cratita de pe jos, o intoarce cu fundul in sus si incepe sa bata in ea; sunetul care ar trebui sa se auda nu se aude si din fundal se aude o vioara 🙂
eu – Uau…(aproape cu ochii inchisi) N-am stiut ca stii sa canti atat de frumos…mai canta-mi…
tu – Dar nu stiu sa cant. Mie nu imi iese ceva interesant decat atunci cand nu vreau, cand e neintentionat, si cand nu imi cere nimeni. Cum ma urmareste cineva sau imi cere expres ceva, dau cu batul in balta. Nu stiu de ce dar asa se intampla. Deci, sorry, dar nu pot sa iti cant. Vrei sa vezi? (si executa exact aceleasi miscari ca mai inainte, dar de data asta nu se mai aude vioara ci exact sunetele goale si fara melodie din tigaie)
eu – (isi pune mainile la urechi)…hei, inceteaza, te rog…nu mai canta…spune-mi mai bine o poezie
tu – (“tu” recita cu patos “Catelus cu parul cret” – varianta ungureasca)
eu – (aproape plangand de emotie; aici scena trebuie sa fie melodramatica) Vai, ce versuri melodioase…cata profunzime… dragul meu, de unde stii poemul acesta minunat?
tu – (fara sa o bage in seama pe “eu” si preocupat de un tantar care il deranjeaza in jurul capului) Eu l-am inventat acum pe loc!
eu – Uau! My little gini! De cand stii tu japoneza?
tu – Ce japoneza? (tot mai enervat de tantar; gesticuleaza si se misca prin incapere) E ungureste. Ah, ce ma enerveaza tantarul asta! Iar ai lasat geamul deschis?
eu – (nu baga in seama tantarul) Cine te-a invatat pe tine ungureste? (si isi pune intrebatoare mainile in sold)
tu – (fara sa o bage pe “eu” in seama, se uita dupa tantar; il urmareste si il vede cand se aseaza pe tavan; incearca sa sara cu papucul sa il striveasca insa nu ajunge; se uita disperat in jur dupa ceva) Da-mi un scaun! Nu e nici un scaun in camera asta? Toate sunt dincolo? (uita de tantar) Din cate scaune avem noi in casa nu e nici unul aici, acum cand imi trebuie! Ce beep faci cu toate 9 scaunele in cealalta camera? Avem 9 scaune si nu le simtim prezenta!
eu – Hm…dragul meu, dragul meu…In sfarsit ai ajuns la concluzia mea: sunt 9 scaune si nu le simtim prezenta…
—————————-SFARSIT———————–
Recent Comments